DESPRE CUM S-A SCRIS ISTORIA MOLDOVEI ÎN URSS

Adrian Dolghi. DESPRE CUM S-A SCRIS ISTORIA MOLDOVEI ÎN URSS – UN EXEMPLU TIPIC AL IMIXTIUNII POLITICULUI ÎN VIAŢA DIDACTICO-ŞTIINŢIFICĂ

În: Transilvania / serie nouă, anul XXXVII (CXIII). ISSN 02550539, revistă editată de Centrul Cultural Interetnic Transilvania, sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu. Numărul 11 / 2008. p.69-75.

Abstract

The first attempt of the publication of the one of the university rate of the History of Moldova, was effectuated by professor Naum Nartov, in 1947. The textbook was not published because of intrigues between the history sciences and the pressures of the Communist Party.

In 1951 was published the first volume, and the second in 1955. The first volume is a typically – stalynistic work with the pure propagandistic character, and the second was proved to be relative more honest and a little propagandistic than all the previously writings.

The elaborating process of the first synthesis of the first textbook of the History of Moldova, is a typically case of immixture of the Party/State in the didactic – scientifically activity from a framework of the Institute of higher education and scientific research of RSSM.

Statutul oficial al istoricului în statul sovietic avea un caracter dublu şi nedeterminat. Pe de o parte istoricul se prezenta ca luptător de partid, ce împărtăşea principiile abordării de clasă şi a „adevărului de clasă". Pe de altă parte se declara cercetător nepărtinitor al trecutului bazându-se pe principiul istorismului şi al obiectivităţii ştiinţifice. În contradicţiile dintre aceste poziţii, hotărâtor, era aproape întotdeauna ataşamentul istoricului faţă de aprecierea evenimentelor de pe poziţii de clasă. Partinitatea constituia un criteriu mult mai important de cât adevărul. Puterea politică a transformat ştiinţa în mecanism al sistemului politic. La includerea istoriei în regimul sovietic participa şi organele securităţii de stat. În şaptezeci de ani s-a creat un triunghi specific: PCUS – KGB – Academia de Ştiinţe şi instituţiile de învăţământ superior. Această „cooperare" s-a reflectat în formulările laconice a funcţiilor ştiinţei istorice: a depista şi demasca scopurile de clasă a „reacţionarilor occidentali"; a prezenta realizările socialismului matur; a educa ura faţă de exploatatori şi mândria pentru revoluţia săvârşită de popor; a demasca esenţa anticomunismului; a servi cauza progresului social. Aceste concluzii au fost efectuate nu în timpul regimului stalinist ci la mijlocul anilor 80, ceia ce dovedeşte că esenţa regimului totalitar, statutul ştiinţei istorice nu s-au schimbat pe parcursul întregii perioade sovietice.

„Necesitatea" argumentării anexiunilor făcute pe parcursul istoriei de Imperiul Rus, apoi de URSS, a justificării regimului instaurat în Moldova, pe de o parte, şi necesitatea asigurării cursului Istoria Moldovei cu un suport temeinic în vederea pregătii tinerilor istorici în spiritul „relaţiilor seculare ale poporului moldovenesc cu marele popor rus" întru realizarea obiectivelor regimului în teritoriu pe de altă parte, impunea necesitatea elaborării unui manual de Istorie a Moldovei, a unei sinteze a istoriei acestui teritoriu. Prima încercare de elaborare a unui astfel de manual aparţine profesorului N.Narţov, doctor habilitat, profesor universitar la Institutul Pedagogic. Paralel cu predarea cursului de Istorie a Moldovei, Narţov a efectuat şi unele investigaţii ştiinţifice fiind şi şeful secţiei de Istorie a Moldovei de la Institutul de Istorie, Limbă şi Literatură a Bazei Academiei de Ştiinţe a URSS în RSSM. Pentru prima dată în republică a fost creată o Catedră de Istorie a Moldovei în anul 1945 la Institutul Pedagogic. Fiind şef al acestei catedre, N. Narţov a întocmit proiectul programei cursului de Istorie a Moldovei. La 13 noiembrie 1945, proiectul a fost discutat şi aprobat la şedinţa catedrelor de ştiinţe socio-umanistice, iar la 15 noiembrie 1945 – la şedinţa Consiliului Ştiinţific al Institutului [[1]]. Planul Prospect al cursului Istoria Moldovei era compus din 22 de compartimente [[2]]. Tematica cursului era formulată în spiritul „relaţiilor seculare ale porului moldovenesc cu marele popor rus" şi a misiunii eliberatoare a acestuia, inclusiv a Uniunii Sovietice. Vom numi doar unele dintre aceste teme: Etnogeneza poporului Moldovenesc, Războiul Ruso-turc şi eliberarea poporului Moldovenesc de sub jugul turcesc; Basarabia în componenţa Imperiului Rus în prima jumătate a secolului XIX; Basarabia sub Jugul român 1918-1940; Lupta puterii sovietice pentru eliberarea Basarabiei; Reunirea (воссоединение) poporului moldovenesc şi întemeierea RSSM[[3]]. În acest Plan Prospect s-a evitat intenţionat introducerea unor teme ce ar fi impus tratarea unor aspecte ale istoriei celorlalte principate. Membrii Consiliului Ştiinţific şi-au expus opiniile, care deşi conţineau unele sugestii pentru îmbunătăţirea cursului, erau pozitive: Grosul I. şeful Catedrei Istoria URSS, spunea că „Proiectul Programei la Istoria Moldovei a fost alcătuit pe Baza cercetărilor profesorului Narţov şi este prima interpretare marxistă a Istoriei Moldovei" ; Şefa Catedrei Bazele Marxism-Leninismului, Claudia Sluţki, menţiona: „Proiectul discutat este primul proiect bazat pe metodologia marxist-leninistă şi că scopul acestui curs este de a da istoriei Moldovei o interpretare obiectivă de pe poziţiile sovietice"; În acest context e cazul de menţionat poziţia istoricului Mohov, lector superior, candidat în ştiinţe istorice, care mai târziu şi-a schimbat poziţia privind acest curs şi conţinutul machetei manualului propus de Narţov, el menţiona: „În programa discutată, teoretic bine se ilustrează influenţa culturii ruse asupra Istoriei Moldovei"; Directorul Institutului Pedagogic, Baranovschi A. a declarat „prin lucrare trece ca un fir roşu legătura firească a istoriei poporului Moldovei cu istoria marelui popor rus", după care a propus ca Planul Prospect să fie aprobat [[4]]. Consiliul Ştiinţific a decis de „a încuviinţa proiectul programei la istoria Moldovei şi a-l recomanda pentru aprobare Comisariatului Norodnic pentru învăţământ" [[5]]. Acesta a fost primul proiect cunoscut nouă, al programei cursului Istoria Moldovei. Însă din cauze necunoscute Comisariatul Norodnic pentru Învăţământ al RSSM nu a discutat proiectul programei, iar Comitetul pentru Învăţământul Superior de pe lângă Sovietul Comisarilor Norodnici al URSS n-a aprobat înfiinţarea acestei catedre. N. Narţov a fost transferat în cadrul Catedrei de Istorie a URSS, continuând să-şi predea cursul, iar Catedra de Istorie a Moldovei şi-a încetat existenţa.

În a doua jumătate a anilor '40, se simţea o criză acută a materialelor didactice, a literaturii de specialitate. Dacă manualele referitoare la Istoria universală şi Istoria URSS erau trimise din URSS, de la alte instituţii de învăţământ superior, atunci cele referitoare la Istoria Moldovei practic lipseau. Iar cărţile de origine românească au dispărut din biblioteci. Predarea cursului de Istorie a Moldovei se efectua iniţial în baza programei, a Planului-Prospect şi notelor efectuate de profesorul Narţov. Acest Plan-Prospect desfăşurat al cursului general de studi­ere a istoriei Moldovei a fost discutat şi, în principiu, aprobat de ins­tanţele ştiinţifice ale AŞ a URSS, în special a Institutului de istorie. În conformitate cu acest Plan-Prospect profesorul N.A.Narţov a desfăşurat o muncă în vederea redactării unui curs general de Istorie a Moldovei, menit să servească drept manual universitar.

După ce Narţov a pregătit macheta manualului de istorie a Moldovei, în organele superioare de partid şi de stat au început să parvină semnale că profesorul N. Narţov denaturează istoria Moldovei. Ca răspuns la aceste semnale, în ziua de 15 noiembrie 1946, la Institutul Pedagogic a avut loc o şedinţă comună a câtorva catedre: de Istorie a URSS, de Istorie Universală, a Bazelor Marxism - Leninismului, de Limbă şi Literatură Moldovenească, la care au fost invitaţi reprezentanţi de la alte catedre. La începutul şedinţei a luat cuvântul decanul Facultăţii de Istorie A.Gozun, după aceea profesorul N. Narţov a expus conţinutul de bază al machetei manualului său. Apoi a luat cuvântul doctorul în economie N. Mohov, care într-o formă categorică l-a învinuit pe profesorul N. Narţov de o serie de neajunsuri serioase cu caracter metodologic, de denaturare a factologiei în istoria Moldovei. Însă ceilalţi oratori, printre care şi A. Gozun, remarcând unele neajunsuri, subliniau, totuşi, că neajunsurile şi greşelile comise pot fi uşor îndreptate, deoarece este vorba numai de o machetă a manualului. Participanţii la şedinţă au atras atenţia profesorului N. Narţov asupra necesităţii de a lua în seamă observaţiile exprimate în procesul pregătirii machetei manualului pentru tipar [[6]].

Pe măsură ce redactarea acestui curs avansa, unele capitole şi com­partimente ale lui erau discutate la instituţiile ştiinţifice şi de învăţământ din Chişinău, Kiev, Moscova, pe marginile lor s-au făcut multe obiecţii critice, multe recomandări, în cele din urmă, încurajatoare, menite să grăbească elaborarea manualului. Unele probleme oglindite în acest manual de istorie, în curs de elaborare, de către pro­fesorul N.A. Narţov erau predate nu numai în instituţiile ştiinţifice şi de învăţământ, ci şi în faţa activului de partid şi sovietic din republică, în faţa propagandiştilor şi intelectualităţii de creaţie. Elaborarea cursului de Istorie a Moldovei era og­lindită în presa republicană şi a trezit o mare rezonanţă. La începutul anului 1947, redactarea manualului a fost încheiată. Lucrarea a fost prefaţată de academicianul N. S. Derjavin. Iată ce scrie academicianul N.S. Derjavin despre Narţov N.A. şi despre manualul său de istorie a Moldovei, întocmit de acesta: „Autorul cărţii de faţă profesorul N. A. Narţov, doctor în istorie, lucrează de mai de mult timp în domeniul istoriei Moldovei (inclusiv a Basarabiei) şi, fiind unul dintre cei mai buni specialişti în acest domeniu, se bucură de o mare popularitate printre istoricii şi filologii sovietici şi români" [[7]]. În continuare, academicianul spune: „Până la această lucrare a profesorului Narţov la noi n-a existat vreo operă de sinteză privind istoria care ar satisface cerinţele ştiinţifice ale cititorului sovietic contemporan. Lucrarea profesorului Narţov este prima operă în literatura istorică sovietică ce se ridică la nivelul cerinţelor ştiinţei şi contemporaneităţii şi, astfel complineşte o lacună considerabilă în cunoştinţele noastre despre marea noastră patrie şi strânsa ei familie frăţească de popoare în cunoştinţele noastre despre istoria eroicului popor moldav" [[8]].

Manuscrisul, după ce a fost redactat în corespundere cu obiecţiile făcute de recenzenţi, este trimis la principalele instituţii ştiinţifice din ţară spre a fi discutat şi apreciat, primind avizele de recenzie a mai multor savanţi istorici de seamă din ţară. Aceste avize importante au parvenit de la academicienii B. D. Grecov, V.I. Piceta, membrii corespondenţi A.M. Pancratova, A .D. Udalţov, profesorul M.V. Levcenco[[9]]. Aceste avize şi recenzii conţineau o serie în­treagă de obiecţii critice de ordin teoretic, factologic şi metodic. Cu toate acestea, aprecierile vădeau în linii mari o atitudine pozitivă binevoitoare, semnatarii lor recomandau manuscrisul spre pub­licare, după care s-ar fi operat amendamentele, concretizări­le cerute [[10]].

Academicianul V.I. Piceta a dat următoarea apreciere manuscrisu­lui: „Lucrarea lui N. A. Narţov este, de fapt, prima încercare de a întocmi o Istorie a Moldovei. Necesitatea unei asemenea opere este evidentă. Este imposibil să predai Istoria Moldovei în şcoala medie şi în cea superioară nedispunând măcar de un manual elementar. Opera lui este preţioasă prin însuşi materialul faptic înglobat. N. A. Narţov este destul de competent în problemele de istorie a Moldovei şi o revizuire a cărţii dintr-un alt punct de vedere, chiar şi adoptându-se o altă periodizare, nu va cons­titui o mare dificultate pentru dumnealui, va rezulta un preţios manual de Istorie a Moldovei". Încheind avizul, academicianul B. D. Grecov scrie: „Consider că avem de a face cu o carte folositoare. Conceptul cărţii merită tot sprijinul nostru. Deşi imperfectă, cartea îl familiarizează pe cititor cu Istoria Moldovei". Membrul corespondent A. M. Pancratova constata în avizul său: „Această operă amplă, denumită Istoria Moldovei, reprezintă prima în literatura istorică sovietică lucrare de sinteză a istoriei Moldovei din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Cartea este destinată să servească drept manual pentru instituţiile de învăţământ superior".

Profesorul M.V. Levcenco menţiona în avizul său: „După ce va lua cunoştinţă de această lucrare amplă, oricare cititor obiectiv va trebui să recunoască, totuşi, că autorul a făcut faţă acestor dificultăţi şi cartea dumisale este un aport conştiincios şi preţios la ştiinţă".

După parvenirea avizelor pozitive citate aici şi necitate, directorul Institutului pedagogic din Chişinău A. G. Baranovschi a recomandat în mod oficial manuscrisul lucrării profesorului N. A. Narţov editurii pedagogice „Şcoala sovietică" din RSSM, spre a fi editat în calitate de manual de istorie a Moldovei pentru instituţiile de învăţământ superior din republică [[11]].

Însă până la ieşirea manualului de sub tipar, la 8 august 1947, în ziarul republican „Sovetskaia Moldavia" („Moldova Sovietică") a fost publicat un articol semnat de K. Voronov, intitulat „Cum şi ce ne învaţă profesorul N. Narţov", în care macheta manualului şi cursul de lecţii al profesorului N. Narţov au fost supuse unei critici violente pentru propagarea ideologiei burgheze în rândurile tineretului studenţesc [[12]].

K.Voronov, autorul articolului, de fapt este un pseudonim sub care se ascund doi autori ai articolului: un istoric (Mohov) şi un filolog, care priveau duşmănos opera lui N. A. Narţov.

Semnatarii acestui articol voiau să folosească ziarul în anumite scopuri. În acel timp manuscrisul lui N.A. Narţov, care se mai afla în portofoliul editurii pedagogice „Şcoala Sovietică" din RSSM a dispărut, lucru foarte suspect. Iar în articol autorii analizează conspectele studenţilor şi nu cursul integral stenografiat sau manuscrisul: „În conspectele lecţiilor nu a fost dată schema marxistă a procesului istoric, nu este prezentată schimbarea formaţiunilor sociale pe teritoriul Moldovei, şi în limitele acestei scheme lipseşte caracteristica evenimentelor istorice în ordine cronologică" [[13]]. Învinuirile cele mai grave, conform realităţilor vremii, constau în naţionalism şi propagarea ideilor burgheze. Astfel, în articol se menţionează: „Profesorul urmează născocirile false ale istoricilor burghezo-naţionalişti germani" [[14]]. O caracterizare mai adecvată a lucrărilor lui N.Narţov a facut-o şeful Catedrei de Istorie Universală N. Koroliov în alocuţiunea sa, la şedinţa Consiliului Institutului, el a spus: „La o examinare mai atentă a manualului şi a cursului de lecţii la istoria Moldovei lui Narţov observăm că acesta a fost împrumutat, mai exact, copiat de la istorici germani şi români. Dacă manualul şi prelegerile se deosebesc cu ceva de istoricii germani şi români, aceasta-i în măsura în care o traducere proastă se deosebeşte de original" [[15]]. Aceste învinuiri publice au făcut ca să fie discutat cazul în organele de partid. La 23 august 1947, acest articol a fost discutat la şedinţa biroului de partid al Institutului [[16]], la 16-17 septembrie - la Colegiul Ministerului Învăţământului al RSSM, iar la 3-4 octombrie 1947 - la şedinţa Consiliului Institutului. Toate aceste şedinţe au susţinut critica exprimată la adresa profesorului N. Narţov în ziarul „Sovetskaia Moldavia". Discuţiile aveau, în fond, un caracter politic, nicidecum ştiinţific [[17]].

La 25 noiembrie a avut loc şedinţa Biroului C.C. al P.C.(b) al Moldovei în conformitate cu decizia căruia s-a suspendat predarea cursului de istorie a Moldovei la Institutul Pedagogic din Chişinău, iar profesorul Narţov a fost concediat din postul de şef al Catedrei de Istorie a URSS şi de conducător al aspiranţilor istorici; manualul de istorie a Moldovei, scris de Narţov a fost retras oficial de Institut de la editură [[18]]. La aceeaşi şedinţă, CC PC(b) a ordonat pregătirea unui alt manual de istorie a Moldovei. Biroul CC PC(b) M a luat sub control şi conducerea sa întregul proces de pregătire, de redactare şi editare a cursului de Istorie a Moldovei. În acest scop, a fost creată o comisie specială pentru scrierea unui curs marxist-leninist „ştiinţific" de istorie a Moldovei. Comisia era alcătuită din 17 persoane în frunte cu secretarul CC al PC(b) al Moldovei, responsabil pentru problemele muncii ideologice M.M. Radul. Din 1949, în fruntea comisiei se situează A. M. Lazarev [[19]].

Lui Narţov i s-a propus de la bun început să facă parte din comisia pentru elaborarea manualului şi să contribuie cu studiile sale la elaborarea acestuia, dar Narţov, simţindu-se ofensat, a refuzat categoric propunerea. Artiom Lazarev în articolul „Cum a fost scrisă Istoria Moldovei" menţiona: „Din păcate, profesorul Narţov a lăsat ca ambiţia să învingă bunul simţ, ca interesele personale să le predomine pe cele obşteşti" [[20]]. Dintr-un certificat al secţiei Instituţii Superioare de Învăţământ a CC PC(b) al Moldovei aflăm că Narţov N. s-a adresat către şeful secţiei propagandă şi agitaţie al CC PC(b)M tovarăşului Cernenea cu rugămintea despre reabilitarea sa ca savant ce a lucrat asupra problemelor Istoriei Moldovei. Profesorului Narţov i s-a comunicat că întrebarea despre reabilitarea sa poate fi rezolvată doar pe calea participării lui active în lucrul ştiinţific [[21]]. Acest fapt ne sugerează că membrii comisiei sus-numite au fost lipsiţi prin discreditarea lui Narţov de rezultatele cercetărilor sale, întâmpinând dificultăţi în elaborarea manualului. Cazul lui Narţov este un exemplu tipic al imixiunii organelor politice în viaţa instituţiilor superioare de învăţământ. Sfârşitul brusc al carierii sale este legată de concurenţa dintre tinerii istorici ce-au plăcut conducătorilor partidului şi istoricii consacraţi, mai învârstă. Dornic de afirmare, relativ tânărul Mohov a acţionat hotărâtor în discreditarea nu numai a lui Narţov, dar şi a lui Senchevici şi a altor istorici, construindu-şi cariera în mare parte pe criticile aduse acestora. Sfârşitul carierei de istoric a lui Narţov se datorează în parte şi faptului că acesta era evreu, din care cauză în 1948 a fost învinuit de rusofobie, devenind astfel, „ţap ispăşitor" al antisemitismului existent în cercurile conducătoare sovietice din epoca stalinistă târzie [[22]]. În acest caz, ne solidarizăm cu opinia lui Artiom Lazarev care menţionează: „Dacă în pofida neajunsurilor semnalate de avize şi recenzii, lucrarea lui Narţov ar fi fost publicată în anul 1947 în calitate de manual, chiar şi în acest caz lucrarea dată ar fi jucat, fie macăr temporar, un rol pozitiv, în primul rând, ca una dintre etapele de devenire a istoriografiei sovietice moldoveneşti şi ca primul şi deocamdată, singurul manual de istorie pentru studenţi, întrucât cu ajutorul lui aceştia ar fi studiat istoria ţinutului natal mai uşor decât fără nici un material didactic" [[23]]. Ne pare cu atât mai preţios acest manual nepublicat cu cât acesta n-a plăcut regimului, iar plagierile făcute de Narţov [[24]] din autorii români şi germani ar fi contribuit, posibil, l-a o cunoaştere mai obiectivă a istoriei.

După ce în anul 1947 Comitetul Central ordonase pregătirea unui manual de istorie a Moldovei, în 1948, Nikolai Mohov şi-a prezentat cu mândrie propunerea de periodizare şi schiţa cronologică, în 1949, membrii Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură au încheiat pregătirea machetei Cursului de istorie a Moldovei; au fost tipărite apoi 300 de exemplare. Editorii erau Aleksandr Udalţov şi Lev Cerepnin din Moscova, istoricii republicani Iakim Grosul şi Nikolai Mohov, şi ministrul educaţiei din Moldova, Artiom Lazarev [[25]].

Macheta cursului (referitor la această machetă a cursului de Istorie a Moldovei nu se utilizează în istoriografia sovietică termenul da „manual", iar autorul N. Mohov nici nu a pretins la această titulatură pentru lucrarea sa) [[26]] era un produs tipic al erei staliniste târzii. Aceasta urma o schemă marxistă foarte ortodoxă şi simplificată. Fiecare parte a cărţii corespundea unei formaţiuni social-economice (triburile primitive, feudalism, capitalism, socialism). Fiecare perioadă istorică era apoi descrisă în ordinea „corectă": mai întâi, sub raportul dezvoltării mijloacelor de producţie şi a relaţiilor de producţie, apoi în termenii suprastructurii politice şi, în sfârşit, din perspectiva dezvoltării culturii. Fiecare frază trăda lipsa de respect pentru cercetarea ştiinţifică şi, de asemenea, absenţa completă de studii ştiinţifice asupra istoriei Moldovei. Singurele surse la care se făceau referiri erau clasicii marxism-leninismului şi lucrările lui Stalin. Cartea era plină de declaraţii categorice asupra evenimentelor din trecutul îndepărtat, bazate doar pe unele dintre remarcile incidentale ale lui Lenin [[27]].

Versiunea mitului moldovenesc şi etnogeneza prezentate în această carte erau noi şi radicale. Se presupunea că valahii – geto-dacii romanizaţi care au trăit în regiunea dintre Nistru, Dunăre şi Carpaţi – s-ar fi contopit cu populaţia slavă indigenă. Unirea valahilor cu slavii de sud a dus la etnogeneza românească (sau valahă). Unirea valahilor cu slavii de răsărit a produs etno­geneza moldoveană. Cu alte cuvinte, deosebirea dintre români şi moldoveni îşi avea originea în faza istorică a „naţiunii burgheze" din secolul al XIX-lea [[28]]. Aceasta implica o apreciabilă diferenţă dintre cele două naţiuni şi limbile lor şi corespundea conceptului curent utilizat al limbii moldoveneşti ca limbă slavă sau romano-slavă.

Influenţa rusească şi slavă asupra istorici Moldovei, aşa cum era descrisă în acest volum, era zdrobitoare: toţi fruntaşii politici şi culturali basarabeni se presupunea că fuseseră influenţaţi de „marele popor rus şi de cultura lui avansa­tă". Acest ataşament pro-rus culmina cu interpretarea anexării Basarabiei în 1812 şi cu formula răului mai mic. Politica colonială ţaristă subiectivă şi opresiunea naţională şi socială au fost complet trecute cu vederea, în timp ce consecinţele pozitive obiective ale anexării au fost subliniate: raidurile tătari­lor au fost stopate, dezvoltarea economică, politică şi culturală au fost accele­rate, produsele basarabene s-au putut vinde pe pieţele Rusiei, ideile ruseşti înaintate au ajuns la Chişinău, iar revoluţionarii ruşi au întărit mişcarea revoluţionară din Moldova. Influenţa poporului rus şi a intelectualităţii avan­sate a fost tratată drept absolut pozitivă, iar toate consecinţele negative au fost blamate, sub entitatea abstractă „ţarism". Administraţia ţaristă a fost apreciată drept un factor pozitiv, cu toate viciile sale [[29]].

Ataşamentul pro-rusesc domina conţinutul, în vreme ce ata­şamentul pro-sovietic se remarca prin absenţă. Nu se făcea nici o referinţă la „familia popoarelor sovietice" şi foarte puţine la presupusa legătură naturală dintre popoarele moldovean, rus şi ucrainean. Cartea conţinea de asemenea şi semne ale unui ataşament pro-moldovean. Erau accentuate unicitatea şi trăsăturile specifice ale istoriei moldoveneşti, ceea ce nu se mai întâmplase niciodată înainte. Guvernarea ţaristă era condamnată pentru planurile ei de rusificare a poporului moldovean şi intenţia de a distruge cultura sa, ceea ce constituia, de asemenea, o atitudine demnă de a fi remarcată în contextul evaluării pozitive a aceluiaşi regim din Basarabia. În plus, autorii încercau să demonstreze rădăcinile locale ale mişcării revoluţionare din Basarabia, deşi se ştia că mulţi dintre revoluţionari erau ucraineni şi ruşi. Comandantul militar rus Grigori Kotovski era glorificat ca „faimosul fiu al poporului moldav", deşi era etnic rus[[30]]. Acest lucru implica faptul că autorii defineau poporul moldovenesc alternativ, fie cu un concept teritorial, fie cu unul etnic. Totuşi, în ambele cazuri patriotis­mul local, solidaritatea şi mândria naţională erau pe cale de a fi fabricate, ca factor mobilizator. Ar trebui observat că, totuşi, atât naţionalismul rus, cât si cel moldovean erau subsumate structurii ortodox-comuniste a manualului şi nu, ca în studiile de mai târziu, conceptului sovietic de "prietenie a popoarelor" [[31]].

Macheta a fost trimisă, spre luare de cunoştinţă şi discutare, instituţiilor ştiinţifice şi universităţilor din Moscova, Leningrad, Kiev, Odesa, Voronej, Tartu, Kazani, Cernăuţi, Minsk, Tbilisi, Taşkent şi din alte oraşe. Din toate acestea au parvenit zeci de avize, observaţii şi deziderate de care s-a ţinut cont la redactarea textului manuscrisului [[32]].

La sfârşitul anului 1949, de la Institutul de Istorie a Academiei de Ştiinţe a URSS la CC PC(b) din RSSM a sosit o scrisoare prin care se anunţa că va avea loc discutarea machetei Cursului de Istorie a Moldovei, şi direcţia Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a URSS roagă de a delega pe cineva pentru a participa la discuţie, de asemenea să se confirme numele persoanelor. La Moscova a fost delegat grupul de autori Lazarev A. – preşedintele Comisiei de elaborare a cursului, Mohov N., Grosul I., Şemiacov D., Berezneacov N. [[33]].

În luna ianuarie a anului 1950 persoanele sus-numite au asistat la discutarea machetei primului volum al Istoriei Moldovei la Institutele de Istorie şi la Universităţile din Kiev, Moscova, Leningrad [[34]], de la care au primit „recomandări şi sfaturi preţioase" de care urmau să ţină cont în elaborarea cursului de sinteză, menit să servească şi în calitate de manual universitar.

Potrivit celor invitaţi să comenteze "macheta", această folosire a termenului „Moldova" era prea liberală. Se socotea de asemenea că era perfect clar publicului cititor că teritoriul Basarabiei nu era tot una cu teritoriul RSSM. Istoricii se întreceau în a dovedi că, deoarece regiunea Hotinului aparţinea acum Ucrainei, revoltele de la Hotin făceau parte şi ele din istoria Ucrainei, şi nu ar fi trebui tratate în manual [[35]].

Astfel, Istoria neamului nostru practic a fost scrisă de persoane incompetente în domeniu, cele scrise de autorii „autohtoni" erau recenzate şi practic re-scrise de istoricii de la Moscova, Kiev etc.

Deşi macheta manuscrisului a fost discutată la diferite instituţii de învăţământ şi ştiinţifice din URSS, opera aceasta rămânea să fie nejustificată ştiinţific şi fără bază izvoristică bine cizelată, fără argumentări ferme şi precise şi apoi, după cum menţionează însuşi Artiom Lazarev „CC al PC(b) al Moldovei ţinea la control permanent desfăşurarea scrierii şi nivelul ştiinţific al cursului de sinteză a Istoriei Moldovei. Biroul CC PC(b) din Moldova asculta anual la şedinţele sale raportul preşedintelui comisiei în problema dată, aprecia starea de lucruri, "acorda ajutorul necesar, dădea „o serie de noi recomandări şi sfaturi" de care ţineam seama atât în munca organizatorică, cât şi în procesul cercetărilor ştiinţifice [[36]]." Totul se ţinea sub un control riguros, pentru ca să fie scrisă o istorie marxist-leninistă şi să nu se găsească cineva care să scrie vreo propoziţie în care să se conţină adevărul istoric despre neamului nostru.

În 1951, a apărut în librăriile din Chişinău primul din cele două volume ale cărţii "История Молдавскои ССР". Editorii erau Udalţov şi Cerepnin, care figuraseră şi printre editorii machetei. Spre deosebire de „Курс Истории Молдавии", noua apariţie a fost în general bine primită. Recenzia din „Вопросы истории" conchidea că, exceptând câteva neajunsuri minore (revista fiind totuşi destinată cercului de istorici), cartea constituia un eveniment major în istoriografia sovietică. O recenzie absolut pozitivă descoperim în Moldova Socialistă din 2 iulie 1952, cu titlul „Un prinos la dezvoltarea culturii Moldoveneşti" de Ipatenco P. Aducerea unor citate aici ne scuteşte total de orice comentariu, întrucât acestea dezvăluie în totalitate caracterul atât „ştiinţific" cât şi ideologic al acestei prime sinteze (menit să joace rolul de manual universitar pentru studenţi): „Numai în învoielile (adică libertăţile democratice – n. n.) Moldovei Sovietice a putut fi scrisă istoria adevărată a poporului moldovenesc" [[37]], „Luminarea faptelor istorice cu farul învăţăturii marxist-leniniste are o mare însemnătate pentru educarea ideincă - politică a truditorilor din republica noastră, pentru lichidarea afirmaţiilor false ale istoriografiei române, care schimonosesc adevărul istoric, pentru a otrăvi conştiinţa norodului truditor, pentru a cleveti marele popor rus." În concluzie autorul menţionează: „În întregime „Istoria Moldovei" volumul I îi un prinos mare la dezvoltarea culturii Moldoveneşti, naţională după formă şi socialistă după conţinut, un spor al ştiinţei istorice sovietice" [[38]].

Cea de-a doua parte a aceleiaşi istorii, publicată la doi ani după moartea lui Stalin, conţinea unele puncte de vedere şi concepte remarcabile. Primul lucru ce se evidenţia, din nou: completa lipsă a referirilor la literatura şi sursele istorice, în cea mai bună tradiţie stalinistă, doar Marx, Engels, Lenin şi Stalin erau citaţi. Spre deosebire de lucrările anterioare din perioada interbelică, cartea conţinea date despre unele eşecuri ale mişcării revoluţionare din Moldova. Se observă că sovietele locale sprijiniseră Guvernul Provizoriu în 1917-1918, în vreme ce bolşevicii locali nu reuşiseră să întreprindă o acţiune decisivă împotriva Sfa­tului Ţării. Revoltele de la Tighina, Hotin şi Tatarbunar erau caracterizate ca slabe, izolate, prost pregătite şi rău conduse [[39]]. În acest sens cel de-al doilea volum era mai onest decât scrierile anterioare şi relativ mai puţin propagandistic.

Reînnoirea interpretării evenimentelor avea să devină acum trăsătura permanentă a istoriografiei moldoveneşti. La prepararea primei sinteze istoricii moldoveni au descoperit că de fapt, sovietele preluaseră puterea la Chişinău şi în alte oraşe la sfârşitul lui decembrie 1917 şi la începutul lui ianuarie 1918. Autorii au punctat preluarea puterii revoluţionare la Chişinău la 14 ianuarie 1918, ca dată oficială a instalării oficiale a puterii sovietice în Basarabia. Acest nou mit avea o mare putere de legitimare: dacă puterea sovietică fusese instalată în 1918, atunci în 1940 ea fusese restabilită. Potrivit manualului, Basarabia fusese eliberată în 1940, iar guvernarea sovietică fusese restabilită [[40]]. Expunerea istoriei politice era contaminată de panslavismul rus care propaga misiunea elibera­toare a Imperiului rus în Europa de Sud-Est [[41]].

Volumul II al „Istoriei Moldovei" editat în 1955, pornea, la rândul său, de la premisa că în ianuarie 1918, în Basarabia a biruit puterea sovietică, care a fost înăbuşită de „România burghezo-moşierească", iar la 28 iunie 1940 a fost „eliberată" pe cale paşnică de către URSS. În acest context, era vehiculată ideea cum că moldovenii din stânga Nistrului (unde în 1924 se constituise o republică autonomă în componenţa Ucrainei - R.A.S.S.M.) s-au reunit cu cei din dreapta Nistrului, formând Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (2 august 1940) în componenţa URSS şi împreună au păşit pe calea „construcţiei socialiste" [[42]]. Al doilea volum trata în chip preponderent anii de după 1917. Patriotismul sovietic era mai uşor de remarcat, dar referirile cu privire la prietenia popoarelor şi ajutorul frăţesc erau mult mai puţin frecvente decât în manualele de mai târziu. Poporul mol­dovean fusese „reunit" în 1940, după ce în 1918 fusese „rupt cu forţa" de către români. În 1917 revoluţia eliberase poporul moldovenesc de opresiunea socială şi naţională. Spre deosebire de aceasta, din 1917 până în 1940 muncitorii din Basarabia au luptat pentru reunificarea cu patria mamă sovietică, pentru eliberarea de sub exploatarea capitalistă şi opresiunea stră­ină. „Regimul român colonial" se spunea că interzisese folosirea limbilor rusă şi ucraineană în şcoli, însă reprimarea limbii moldoveneşti şi politica de românizare nu sânt pur si simplu menţionate, în general regimul românesc era condamnat pentru oprimarea socială şi doar apoi pentru ocupaţia străină.

Sfatul Ţării era în continuare considerat un subiect primejdios şi activităţile lui (îndeosebi voturile privind Unirea) şi ale acelor „naţionalişti burghezi moldo-români" erau doar pe scurt menţionate. Atenţia acordată rolului inde­pendent al moldovenilor în propria lor istorie era de asemenea redusă: nici o adunare spontană pentru crearea fie a Republicii Autonome, fie a Republicii Unionale nu era menţionată, iar rolul conducător al revoluţionarilor ruşi în mişcarea bolşevică locală şi instaurarea guvernării sovietice în Basarabia era menţionat în mod repetat, în vreme ce activităţilor populaţiei indigene i se acorda doar o atenţie trecătoare.

Este corect să spunem că prima sinteză de istorie a Moldovei era o interesantă mixtură de naţionalism şi comunism. Structura era marxistă, bazată pe dezvoltarea economică şi lupta de clasă. Revoltele ţăranilor din secolul al XVII-lea, ale narodnicilor, revoluţiile din 1905 şi 1917 erau toate prezentate pe larg, în aceşti termeni. Totuşi ataşamentul naţional pro-rus şi pro-moldovean câştiga teren. Din cauza subiectelor impuse şi a istoricilor de la Moscova, care au jucat un rol decisiv în pregătirea acestui volum, naţionalismul rus era mai evident în primul volum. Istoricii de profesie de pe malul stâng jucaseră un rol predominant în pregătirea celui de-al doilea volum. Prin urmare, destalinizarea şi revoluţiile în politica locală şi în ştiinţa istorică au asigurat o perspectivă foarte diferită asupra istoriei moldoveneşti în cea de-a doua ediţie, din anii '60.

Primul volum editat în anul 1951 şi reeditat în anul 1962, reflectă perioada „din timpurile cele mai străvechi până la Marea revoluţie socialistă din octombrie" [[43]]. Lucrarea este compusă din 6 secţiuni. Al doilea volum, editat în 1955 şi reeditat în 1964, cuprindea doar calea de o jumătate de secol, parcursă de „poporul moldovenesc", de la victoria revoluţiei burghezo-democratice din februarie în Rusia până la mijlocul secolului al XX-lea. Volumul era compus din 8 secţiuni [[44]]. Faptul că primul volum cuprindea limite cronologice incomparabil de mari faţă de jumătate de secol relatat în volumul doi, şi faptul că primul volum era compus din 6 secţiuni, iar al doilea din 8, este de asemenea un truc al istoricilor sovietici pentru a demonstra că de la „instalarea puterii sovietice în RSSM" societatea a cunoscut o „înflorire" în toate domeniile vieţii şi că Basarabia a fost ocupată de „România regală" cunoscând în cadrul acesteia „un regres evident".

Procesul de elaborare a primului manual universitar, a primei sinteze de istorie a Moldovei a avut loc sub controlul strict al organelor de partid şi de stat din URSS şi RSSM. Datorită importanţei ce i se acorda şi urma să o aibă această primă sinteză, în cadrul procesului de elaborare a ei au avut loc totodată şi luptele dintre istorici pentru posturile cheie prestigioase din instituţiile de cercetări ştiinţifice din republică şi pentru susţinerea partidului, ceea ce reprezenta de fapt o carieră strălucită. Marii învingători, după cum s-a dovedit, au devenit N. Mohov şi I. Grosul, iar marele învins – N. Narţov.

Odată publicate cele două volume ale manualului-sinteză au reprezentat în acelaşi timp, prin conţinutul lor şi schimbarea paradigmei istorice: moartea lui Stalin şi începutul liberalizării hruşcioviste. Primul volum, o lucrare tipic stalinistă (publicată în anul 1951), cu caracter pur propagandistic, cu referinţe în cea mai mare parte numai la clasicii marxism-leninismului şi la operele lui Stalin, iar cel de al doilea volum s-a dovedit a fi relativ mai onest şi mai puţin propagandistic decât scrierile anterioare.

Procesul elaborării primei sinteze-primului manual de Istorie a Moldovei, reprezintă unul dintre cele mai tranşante exemple ale imixiunii partidului/stat în activitatea didactico-ştiinţifică din cadrul instituţiilor de învăţământ superior şi de cercetări ştiinţifice din RSSM.

---

[1] AOSP, F. 51. inv. 4. d. 331. f. 4-5.

[2] Ibidem, f. 9-14.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem, f.4-5.

[5] Ibidem.

[6] Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă" din Chişinău (1940-2000). Chişinău: Tipografia Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă", 2000, p. 46.

[7] Лазарев А., Кум а фост скрисэ история Молдовей // Нистру, № 2, 1989, п. 127.

[8] Ibidem. p. 127-128.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Воронов К., Kak и чему учит профессор Н. Нарцов // Советская Молдавия, 8 августа 1947, № 155 (965).

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă" din Chişinău (1940-2000), ). Chişinău: Tipografia Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă", 2000, p. 46.

[16] AOSP, F. 2865, inv. I. d. 7. f. 17.

[17] Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă" din Chişinău (1940-2000), ). Chişinău: Tipografia Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă", 2000, p. 46.

[18] Ibidem.

[19] Лазарев А., Кум а фост скрисэ история Молдовей // Нистру, № 2, 1989, п. 130.

[20] Ibidem, p. 133.

[21] AOSP. F. 51. inv. 9. d. 314. f. 114.

[22] Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în Istoriografia Comunistă. Chişinău: editura Arc, 1996, p.210.

[23] Лазарев А. Op.cit., p.129-130.

[24] La şedinţa Consiliului Institutului Koroliov (şeful Catedrei de Istorie Universală) menţiona „La o examinare mai atentă a manualului şi a cursului de lecţii la istoria Moldovei lui Narţov observăm că aici a fost împrumutat, mai exact, copiat de la istorici germani şi români. Dacă manualul şi prelegerile se deosebesc cu ceva de istoricii germani şi români, aceasta-i în măsura în care o traducere proastă se deosebeşte de original". A se vedea: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă" din Chişinău (1940-2000), ). Chişinău: Tipografia Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă", 2000, p. 46.

[25] Wilhelmus Petrus Van Meurs. Op. cit., p. 208.

[26] Wilhelmus Petrus Van Meurs în lucrarea „Chestiunea Basarabiei în istoriografia comunistă", atribuie acestei machete denumirea de manual, ceea ce după părerea noastră nu este corect, când lucrarea dată a fost publicată doar în 300 de exemplare şi nu avea acest statut, nefiind numită astfel de nici un recenzent. Acele 300 de exemplare erau destinate cercurilor de istorici pentru a fi discutat şi analizat.

[27] Wilhelmus Petrus Van Meurs. Op.cit., p. 210.

[28] Курс Истории Молдавии, Том I, Кишинев: Едитура „Штиинца", 1949. c.35-46.

[29] Wilhelmus Petrus Van Meurs. Op.cit., p.223-235.

[30] Ibidem, p. 212.

[31] Ibidem.

[32] Lazarev A. Op.cit., p.130.

[33] AOSP, F. 51. inv. 9. d. 314, f. 53.

[34] Lazarev A. Op.cit., p.135.

[35] Wilhelmus Petrus Van Meurs. Op.cit., p. 212.

[36] Lazarev A. Op.cit., p.135-136.

[37] Ипатенко П., Ун принос ла дезволтаря културий молдовенешть // Молдова Советикэ, 2 юлие, 1952.

[38] Ibidem; Дыков И, История Молдовей. Волумул 1 // Октомбрие, 1952, № 1. п. 90-96.

[39] История Молдавской ССР. Том 1, Кишинев: Едитура „Картя Молдовенеаскэ", 1951, p. 213.

[40] Ibidem, p. 214.

[41] Dragnev, Demir, Jarcuţchi, Ion. Ştiinţa istorică din Moldova în anii 1946-2006 // Revistă de Istorie a Moldovei, Nr.1-2. ianuarie-iunie 2006, p.5.

[42] Ibidem.

[43] История РСС Молдовенешть. Волумул I. Кишинэу: Едитура „Картя Молдовенеаскэ", 1962.

[44] История РСС Молдовенешть. Волумул II. Кишинэу: Едитура „Картя Молдовенеаскэ", 1964.

(În imagine Naum Narţov)